SPECIAL. Ce este un război informațional și cum îi facem față împreună

Bună dimineața,

„În acest moment, suntem parcă loviți la cap și nu știm unde și cum ar trebui să acționăm”

Într-o declarație de săptămâna trecută, președintele UDMR, Kelemen Hunor, citat de Libertatea, descrie fidel unul din efectele războiului la care suntem supuși.

E posibil ca în ultimele săptămâni, mulți dintre dumneavoastră să vă fi simțit copleșiți de cantitatea de informații, multe dintre ele contradictorii, care ne-au asaltat din toate direcțiile. Să fi simțit frică față de viitor, anxietate, deprimare și tristețe.

Toate astea vin la pachet cu senzația că nu mai e nimic de făcut, sau, cel puțin, că orice reacție sau rezistență e inutilă.

Că-i spunem informațional sau cognitiv, tipul ăsta de agresiune asupra noastră are câteva mecanisme, pe care ar trebui să învățăm să le recunoaștem rapid. Are și efecte, și putem să ne protejăm de ele, așa cum ne arată experiența vastă a statelor baltice, Moldovei sau a Ucrainei din ultimii ani.

Ce face și ce urmărește un actor care declanșează un război informațional/cognitiv asupra noastră

Ținta unui astfel de război este să rescrie realitatea pentru grupuri întregi dintr-o societate și să creeze reacții disruptive din partea acestor grupuri în viața de zi cu zi. Cu alte cuvinte, este un război în care sunt atacate mințile și emoțiile noastre, manipulate astfel încât să reacționăm într-un fel anume. (NATO's Strategic Warfare Development Command)

O altă definiție arată că un astfel de război urmărește să modifice direct mecanismele de înțelegere a realității și luare a deciziilor, cu scopul de a destabiliza sau paraliza un adversar. (War on The Rocks)

Cam ce zicea mai sus Kelemen Hunor - părem loviți la cap și că nu știm ce avem de făcut.

Și asta pentru că un alt scop al războiului cognitiv este să preia conversația într-o societate, prin înecarea ei în informații, fie ele adevărate sau falsuri. Și, după ce a preluat conversația, să își impună propria viziune asupra unor evenimente sau fapte sau să genereze haos și lipsă de decizie.

E greu să înțelegi ce se întâmplă în realitate, atunci când ești în permanență supus unui tir de ceea ce par a fi informații. Unul din efecte e că nu mai distingem între realitatea obiectivă și ficțiune.

Asta mă duce cu gândul la ideea că ar trebui să vorbim puțin - dar onest - despre felul în care ne construim realitatea.

„Narativa”

…e un cuvânt peste care am început să dăm tot mai des pe rețele sociale și în materiale de presă.

„Narativa oficială”, „narativa Rusiei” și, în general, narativele „cuiva” sunt expresii care fac parte, mai nou, din arsenalul nostru de comunicare cu ceilalți. Și, de fiecare dată când folosim termenul ăsta, înțelegem prin el un soi de poveste care ne manipulează sau ne induce idei - poate false.

Vă propun să ne răcorim puțin cu „narativa”, pornind de altundeva. Cum ar fi să nu existe nicio „narativă”? Cum am mai fi capabili să trăim într-o realitate comună?

Miranda Holmstrom, specialist în operațiuni psihologice al Armatei SUA, ne arată că sensul unei narative este să ofere explicații legate de realitatea complexă în care trăim.

Așa cum spune ea, în articoul The narrative and social media, o narativă (sau narațiune) „descrie trecutul, justifică prezentul și prezintă o viziune asupra viitorului”. (NATO Strategic Communications Centre of Excellence)

Cu alte cuvinte, narativa este o poveste despre realitate. Și - fact - oamenii au nevoie să-și spună povești pentru a înțelege realitatea.

„Abundența excesivă de informații duce, în cele din urmă, la o imagine mai simplistă, mai degrabă decât una mai nuanțată a lumii. Câteva fapte pot fi reținute, dar un flux constant de informații duce la judecăți sumare. Este mai ușor pentru mintea umană să rețină și să ia decizii pe baza unor povești semnificative decât să memoreze șiruri de date”, explică Miranda Holmstrom.

Așa cunoaștem realitatea, prin povești. Înseamnă asta că sunt toate adevărate? Sau toate false? Mai sunt ele adevărate dacă sunt „doar” niște povești? Și - mai departe - atunci nu cumva au dreptate mai toți adepții teoriilor conspiraționiste, care susțin că suntem „controlați” prin poveștile și informațiile pe care ni le spun media și politicienii?

Ca să ne putem răspunde la asta cu onestitate, vă propun un exercițiu de imaginație.

Închipuiți-vă că, în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial, ar fi existat rețelele sociale și orice țară beligerantă ar fi putut să își impună propria viziune asupra războiului și a evenimentelor față de cetățenii celorlalte țări. În timp ce războiul era în plină desfășurare.

Că Germania nazistă ar fi putut să plătească influenceri din SUA, de pildă, care să explice pentru publicul din SUA cum vede ea deportarea evreilor și Holocaustul - dar și fiecare mișcare pe care o făcea SUA în război. Că Rusia ar fi avut armate de trolli care să explice polonezilor, de pildă, cum a stat treaba cu masacrul de la Katyn. (Britannica)

Și, desigur, că orice țară care ar fi restrâns accesul populației la tipul ăsta de conținut malign să fi fost acuzată chiar de statele care o atacau că nu le oferă cetățenilor ei libertate de exprimare și îi „cenzurează”.

Câtă susținere credeți că ar mai fi avut guvernele și armatele naționale în război, dacă cetățenii lor ar fi fost expuși constant și direct propagandei statelor dușmane?

Să ne uităm și la una din „narativele” preferate ale Federației Ruse, astăzi: că Ucraina e de vină pentru războiul declanșat de Federația Rusă, ba chiar că „ar fi declanșat” războiul. Am văzut-o recent repetată de președintele SUA, Donald Trump.

BBC, The Guardian, The New York Times, Al Jazeera sau Foreign Policy au arătat de ce este falsă.

Desigur, dacă o iei la puricat și te folosești de bunul simț, observi că narativa asta „uită” convenabil să menționeze sau să explice câteva realități. Prima - și cea mai izbitoare - e că Rusia a invadat teritoriul Ucrainei, după ce afirmase în repetate rânduri că nu va face asta - și nu e clar cum poate fi o țară vinovată că a fost invadată brutal de alta :)

De asta, în contrabalans, auzim tot timpul de la actorii vestici, atunci când vorbesc despre războiul din Ucraina, expresii precum „invazia la scară largă” sau „războiul ilegal, nejustificat și neprovocat”.

Declarația comună a liderilor instituțiilor europene majore de ieri e un exemplu în sensul ăsta. (Parlamentul European)

Dar ca să vedem găurelele astea din narative, avem nevoie de mai multe instrumente.

Un caz școală

În 2007, guvernul Estoniei a decis să mute statuia Soldatului de Bronz din centrul capitalei, Talinn, într-un cimitir militar de la periferie. Dezvelit de autoritățile sovietice în 1947, Soldatul de Bronz a fost numit inițial „Monumentul Eliberatorilor din Tallinn”. Pentru vorbitorii de limbă rusă din Estonia, el reprezenta victoria Uniunii Sovietice asupra nazismului.

Însă etnicii estonieni nu au perceput soldații Armatei Roșii ca eliberatori. La fel ca în majoritatea țărilor estice, sunt considerați ocupanți. Iar Soldatul de Bronz este un simbol dureros al unei jumătăți de secol de opresiune sovietică.

E esențial să înțelegem această dublă percepție față de un simbol pentru a înțelege ce a urmat.

Și anume, media în limba rusă din Estonia a publicat în cascadă materiale în care susținea că Soldatul ar fi fost dezmembrat și o parte din mormintele soldaților ruși din apropiere au fost distruse. Minciuna asta repetată agresiv și masiv a generat proteste violente de stradă, timp de două zile. (BBC)

În același timp, Estonia a fost atacată cibernetic la aproape toate nivelurile: serviciile publice, site-urile băncilor și ziarele online au fost dezactivate temporar. Atacul a durat 22 de zile. (NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence)

Cum a acționat Estonia după asta?

În doar 3 ani, a conceput și implementat în toate școlile publice - de la nivelul de grădiniță și până la cel de liceu - un program de educație digitală și media. Elevii de clasa a zecea urmează obligatoriu un curs de „media și manipulare” de 35 de ore. Acest tip de educație este acum văzut ca fiind la fel de important ca scrisul sau noțiunile elementare de aritmetică. (BBC)

…și a înființat Centrul de Excelență pentru Apărare Cibernetică al NATO la Tallinn, consolidându-și capacitatea de a detecta și neutraliza amenințările cibernetice. (Harvard Kennedy School: The Belfer Center for Science and International Affairs)

În fine, a dezvoltat parteneriate strategice puternice cu instituții internaționale și a generat campanii de comunicare naționale despre dezinformare și efectele ei, în parteneriat cu organizații non-guvernamentale și instituții publice de încredere. (Digital Front Lines)

Ca idee, Estonia e o țară cu puțin peste 1,4 milioane de locuitori.

Am ales cazul ăsta pentru că m-am gândit că ne poate suna familiar. În 2023, liderul AUR, George Simion, posta pe Facebook o „alertă”, dezvăluind că la Cluj, statuia lui Iuliu Maniu ar fi fost „pusă la pământ”. (Pagina de Facebook a lui George Simion)

În realitate, zona în care era amplasată statuia a trecut printr-un program de renovare. Locuiesc la Cluj și pot să vă spun că și azi statuia e tot acolo, lângă Turnul Croitorilor.

Anul trecut, rețelele sociale s-au umplut de o altă presupusă „dezvăluire”: că la Oradea, statuia lui Mihai Viteazu ar fi fost îndepărtată și în locul ei ar fi fost montată statuia lui Ladislau al Ungariei. Evident, și asta e un fals, promovat pe rețelele sociale de o pagină de Facebook conexată cu AUR. (Factual)

…okay, și ce pot să fac eu, cetățeanul simplu, în contextul ăsta care îmi dă bad juju & creeps? *

Așa cum v-am obișnuit în ultimele luni, la partea asta cu * urmează câteva opinii informate, susținute de muncă de documentare.

E greu să faci față, ca cetățean, acestui tip de război, în lipsa unei strategii coerente de comunicare strategică la nivel național, care să pună din când în când în centrul dezbaterii publice exact aceste noțiuni. Ce vreau să spun - funny, lol - e că ne lipsește tocmai „narativa oficială”, în cazul ăsta :)

…iar asta e destul de grav - efectul principal e că nu suntem capabili să preluăm și să conducem conversația publică referitoare chiar la soarta noastră și viitor. În consecință, suntem mereu în defensivă - adică reacționăm la agresiune, mai degrabă decât să acționăm - adică să prevenim și să explicăm.

Cum zicea Kelemen Hunor mai sus: părem loviți la cap și că nu știm ce avem de făcut.

Am simțit asta cel mai puternic în lockdown, în pandemie, apoi în primele luni după invadarea Ucrainei, exact acum trei ani. În fine, am resimțit asta în săptămânile de după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Și am încercat să învăț ceva din fiecare experiență.

Mi-am rafinat cinci reguli simple de care încerc să mă țin.

❗Să mă informez activ și conștient. Adică, în loc să las informația să ajungă la mine și să mă bombardeze, scrollând în neștire pe rețele sociale sau pagini web de ziare, caut singură informațiile și sursele care mă interesează.

❗ Am limitat timpul petrecut pe rețele sociale (Facebook și TikTok) și mi-am stabilit ca regulă să părăsesc orice rețea socială în momentul în care constat că văd a treia oară aceeași reclamă sau pagină inserată în Feed fără ca eu să o fi interacționat cu ea vreodată. Sigur, întâi verific de ce văd reclama asta și, dacă am motiv, raportez pagina.

Apropo de asta, vă propun un experiment. Durează mai puțin de 5 minute să vă faceți un cont pe BlueSky (ne găsiți și pe noi acolo, wink wink) - care se prezintă oficial drept un serviciu de microblogging. Funcționează ca o rețea socială - și e relevant să petreceți vreo 20 de minute aici, după care să încercați Facebook, de exemplu.

Vă las să trageți singuri concluziile.

❗ Nu amplific anxietatea și nu stimulez teama sau apatia celorlalți pe rețele sociale, atunci când postez. Știu că e tentant să mergem cu valul și să avem o părere despre orice - de la cum ar trebui gestionată politica externă la formația de atac cu care ar trebui să intre FCSB (sau Steaua?!) în teren.

Dar adevărul e că nu mă pricep la niciuna din chestiile astea. Și odată ce admit că nu știu, e foarte ușor să nu-i încurc pe ceilalți.

❗ Când vreau să înțeleg un eveniment sau o situație, caut explicațiile oferite de experți. Și când spun experți, mă refer la oameni cu studii în domeniile respective, cu practică de ani de zile și rezultate verificate. Nu-mi iau opinii geopolitice de la actori de teatru sau film și nici detalii despre istorie de la politicieni.

Poate nu am repetat destul aici, rețelele sociale nu sunt ziare și scopul lor nu e să mă informeze.

❗ Dar, mai ales, încerc să gândesc totul echilibrat și punând în context informațiile la care ajung, judecându-le critic, cu empatie față de pozițiile celorlalți și înțelegerea că nu gândim toți la fel, dar ne dorim, în principiu, aceleași lucruri: o viață decentă și libertate.

Sunt conștientă că toată societatea este victima acestui tip de război informațional, nu doar unii. Nu doar „sectanții” unuia sau altuia dintre candidații la președinție, nu doar „trădătorii”, nu doar „sexomarxiștii” și nu doar „suveraniștii”. De fapt, toate cuvintele astea pe care le-am pus în ghilimele nu înseamnă nimic, de sine stătătoare.

Ele au fost impregnate cu sensurile negative pe care le percepem și le proiectăm azi unii asupra altora în ani de propagandă susținută cu ajutorul falsurilor și dezinformării, amplificate de guverne, partide, politicieni, influenceri, uneori chiar jurnaliști cu cele mai bune intenții.

Peste care s-au instalat, decisivi, algoritmii rețelelor sociale.

---

Știri despre știrile false

👉 România este țara europeană cu cea mai mare neîncredere în știință și tehnologie, potrivit unui studiu publicat luna aceasta de Comisia Europeană.

O treime dintre români consideră influența acestora negativă, iar țara are cel mai scăzut nivel de încredere în cercetarea bazată pe Inteligență Artificială. Ministrul Educației avertizează că această atitudine favorizează pseudoștiința și vulnerabilizează societatea în fața dezinformării. (Edupedu.ro)

👉 Social media a devenit principala sursă de știri pentru tinerii europeni. Un sondaj al Parlamentului European arată că 42% dintre tinerii europeni între 16 și 30 de ani se informează de pe TikTok, Instagram, YouTube sau alte platforme sociale.

Sub media europeană, 33% dintre tinerii din România au declarat că folosesc social media pentru a se informa. (Euronews România)

Extras din rezultatele Youth Survey 2024 pentru România

👉 Australia a decis să interzică accesul la social media pentru copiii sub 16 ani, iar alte țări analizează măsura.

Deși susținătorii spun că protejează copiii de conținut dăunător, experții avertizează că interdicțiile pot fi ușor ocolite și nu rezolvă problema siguranței online. (The Guardian)

👉 OpenAI a descoperit un instrument de supraveghere bazat pe tehnologie AI, folosit de China pentru monitorizarea postărilor anti-chineze din Occident.

Cercetătorii spun că sistemul, numit „Peer Review”, a fost identificat după ce un programator a folosit tehnologia OpenAI pentru a rezolva probleme în codul sursă al sistemului. (The New York Times)

👉 VIDEO. Un reportaj Deutsche Welle analizează influencerii generați cu inteligență artificială implicați în campania electorală din Germania.

👉 Universitățile din Marea Britanie ezită să renunțe complet la X, deși își reduc activitatea pe platformă. Doar cinci instituții au anunțat oficial că au părăsit rețeaua, în timp ce altele își mută treptat comunicarea către Bluesky și Threads.

Lipsa unei alternative clare și riscul ca fostele conturi să fie preluate de actori rău intenționați mențin X în strategia digitală a universităților. (London School of Economics/Blog)