Ediția #239
Bună dimineața,
În săptămâna în care NATO, Polonia, Finlanda și statele membre și observatoare din grupul G7 avertizau asupra creșterii și diversificării războiului hibrid din partea Rusiei, în România am avut așa:
👉 Călin Georgescu a repetat, punct cu punct, „retorica de dezinformare și propagandă cu care Federația Rusă își susține atacurile hibride împotriva țărilor aliate”, potrivit Ministerului Apărării Naționale. (HotNews)
👉 Invitat în podcast-ul lui Alex Jones - influencer adept al teoriilor conspiraționiste din SUA - Georgescu a susținut, fără a prezenta vreo dovadă, că NATO ar încerca să declanșeze al treilea război mondial folosind pentru asta România. (Europa Liberă)
Despre cine este Alex Jones am mai scris în Misreport aici sau aici.
👉 Interesant e că în aceeași perioadă, consilierul lui Vladimir Putin, Nikolai Patrușev, susținea, într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, că România s-ar afla află printre țările „interesate de a lua o poziție echilibrată faţă de Rusia”. (RFI)
👉 Ministerul Afacerilor Externe al României a catalogat imediat poziția sa drept „aceleași teme agresive de propagandă și dezinformare cu care Moscova ne-a intoxicat”. (HotNews)
👉 Între timp, o investigație Public Record arată că Georgescu, care se prezintă drept un candidat „anti-sistem” este, de fapt, asistat și ajutat de foști angajați ai statului.
👉 S-a reactivat Raisa Ekaterina Ivatenko. Despre „doamna Raisa” am scris prima dată în PressOne, în 2017, când am identificat-o drept autoarea unui text conspiraționist publicat de Sputnik și o suveică de alte site-uri conspiraționiste, în care, practic, încearcă să acrediteze, fără a oferi vreo dovadă, ideea că incendiul de la Colectiv ar fi fost „creat” de o „mână criminală”.
La fel ca atunci, Ivatenko, alias Simona Marcela Fica, susține în 2025 că a fost ofițer în Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA), însă Ministerul Apărării a infirmat acest lucru, printr-un comunicat de presă. (G4Media)
👉 SRI a anunțat în 17 ianuarie că a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de Federația Rusă pe teritoriul României în… iulie-august, anul trecut.
👉 …iar PNL, care n-a fost capabil până acum să explice cum a plătit o campanie care l-a propulsat pe Călin Georgescu pe TikTok (Snoop.ro), ne-a chemat, societate civilă și partide politice, deopotrivă, să dăm mână cu mână ca să combatem… dezinformarea pe rețele sociale. (Agerpres)
👉 …și nici Guvernul nu a stat degeaba. A aprobat o Ordonanță de Urgență privind alegerile din mai, care transformă cam orice postare de pe rețele sociale în publicitate politică și dă dreptul Biroului Electoral Central să dispună blocarea acestui tip de conținut de pe rețele, în 5 ore de la semnalare.
Potrivit Ordonanței, este considerat material publicitar politic „orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îi îndeamnă pe alegători în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, respectiv să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, fie independent, sau reprezentând un partid”. (Europa Liberă)
👉 …mai multe organizații neguvernamentale, printre care ActiveWatch, Expert Forum și Centrul pentru Jurnalism Independent au publicat un comunicat de presă comun în care critică ordonanța adoptată.
Organizațiile consideră că articolul din OUG reprezintă o amenințare la adresa libertății de exprimare deoarece impune norme restrictive privind conținutul care nu ar trebui să intre în sfera publicității politice. (HotNews)
👉„AI de noi” e un grup apărut pe Facebook care și-a propus inițial să semnaleze pagini și conturi false care folosesc imagini create cu ajutorul tehnologiei AI, însă și-a extins activitatea către monitorizarea și raportarea acestui tip de conținut. (G4Media)
Știri despre știrile false (și rețelele sociale care le propagă)
👉 Polonia este țara europeană cea mai vizată de dezinformarea și atacurile cibernetice rusești în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale, potrivit lui Krzysztof Gawkowski, vicepremier responsabil cu afacerile digitale.
El le-a declarat jurnaliștilor săptămâna trecută că „există atacuri constante de săptămâni și luni din partea serviciilor de supraveghere rusești”, în timp ce țara sa se pregătește pentru alegerile din mai. (Financial Times)
👉 …iar șeful Serviciului de Informații privind Securitatea al Cehiei avertizează că este ținta unei campanii de interferență în alegerile parlamentare care ar urma să aibă loc în toamnă, iar în spatele campaniei ar fi Rusia. (Radio Praga International)
👉 Forțele armate ale Germaniei, precum și ministerele Apărării și Afacerilor Externe, și-au suspendat conturile pe platforma de socializare a lui Elon Musk, X, declarând că a devenit „din ce în ce mai dificil” să participe la un „schimb de argumente bazat pe fapte” acolo. (The Record)
👉 Pe rețelele sociale din Indonezia rulează video-uri create cu AI care au drept personaj o clonă a unui fost ministru al Sănătății. Clona le recomandă utilizatorilor tratamente „alternative” pentru diabet și hipertensiune, promițându-le pacienților că se vor vindeca în 3 zile. (Rappler)
👉 Șaizeci de tinere de la o școală din Pennsylvania sunt ținta unui scandal pornografic cu imagini sintetice. Investigatorii oficiali au descoperit 347 de imagini pe Discord, create cu ajutorul tehnologiei AI, care le prezintă pe tinere în ipostaze sexuale explicite. (AFP via France24)
👉 Meta și TikTok au difuzat mii de reclame pentru aplicații care folosesc tehnologia AI pentru a genera videoclipuri false cu oameni sărutându-se.
Aplicațiile permit utilizatorilor să încarce fotografii cu oricare două persoane și să lase tehnologia să le transforme într-un videoclip cu acestea sărutându-se.
Aplicațiile sunt promovate ca instrumente care îți permit să „săruți pe oricine vrei” instantaneu — fără a fi necesar consimțământul. (Forbes)
👉 După incendiile devastatoare din Los Angeles, SUA, rețelele sociale s-au umplut de imagini false atribuite evenimentului.
Hany Farid, profesor la Universitatea din Berkeley arată că autorii acestora pot avea diverse motivații, de la trolling sau încercări de a face umor, la escrocherii care urmăresc obținerea de donații — și până la actori dezinformatori susținuți de stat, care doresc să submineze sau să interfereze cu o societate democratică. (NPR)
👉 …iar Rusia a folosit tipul ăsta de acțiune în contextul incendiilor pentru a decredibiliza Ucraina, arată tot NPR.
👉 Apple suspendă noua sa funcție bazată pe tehnologie AI care rezumă alertele pentru aplicațiile de știri și divertisment, după ce publicații de știri și a grupuri pentru libertatea presei au arătat că generează informații false și inexacte. (Axios)
👉 Mai mulți experți în drepturi digitale și celebritățile sprijină lansarea Free Our Feeds, o campanie menită să „salveze rețelele sociale de sub controlul miliardarilor”.
Proiectul are ca scop strângerea a 30 de milioane de dolari în decurs de trei ani pentru a sprijini dezvoltarea unui ecosistem de rețele sociale bazat pe protocolul descentralizat care stă la baza platformei Bluesky. (The Verge)
👉 Guvernul ar trebui să trateze dezinformarea ca pe o structură de crimă organizată și să se concentreze pe demantelarea rețelelor care produc și propagă falsuri, fie că scopul este manipularea publicului sau clickbait, arată Institutul Australian de Politici Strategice.
Abordarea dezinformării ca o structură de crimă organizată se concentrează pe cauza principală a problemei - actorii răuvoitori și rețelele care creează conținut nociv - în loc să încerce să reglementeze accesul la platforme sau libertatea de exprimare a utilizatorilor.
O astfel de abordare ar viza grupuri specifice maligne, fie că este vorba despre manipularea și interferența informațională străină, rețele cu comportament inautentic coordonat sau grupuri motivate financiar care creează știri false pentru profit.
👉 Noul secretar al Departamentului pentru Securitatea Statului din SUA a promis că în mandatul ei nu vor exista eforturi de combatere a dezinformării. În plus, Kristi Noem a afirmat că Agenția de Securitate Cibernetică a SUA va deveni mai mică, dar mai pregătită pentru răspunsuri rapide. (Cyberscoop)
👉 Aproximativ un sfert din adolescenții din SUA au folosit ChatGPT pentru a rezolva teme pentru acasă, arată un studiu Pew Research. Potrivit studiului, numărul elevilor care folosesc chatbotul pentru teme s-a dublat în ultimul an.
👉 Ghidul Uniunii Europene pentru combaterea discursului instigator la ură va fi acum inclus în aplicarea Actului privind Serviciile Digitale, a transmis luni Comisia Europeană, oficializând un Cod voluntar convenit cu platformele/rețelele sociale în 2016. (Politico via G4Media)
…și trei teme de meditație
👉 Anduril Industries este un start-up din domeniul apărării, cu sediul în Silicon Valley, SUA. Cu o capitalizare de 14 miliarde de dolari, Anduril se specializează în sisteme de apărare susținute de tehnologie AI, inclusiv sisteme de arme autonome.
The Conversation arată că aceste companii de capital de risc (venture capital companies, n. red.) au nevoie ca organizațiile de apărare să adopte etosul industriei tehnologice de viteză și scalabilitate, precum și apetitul pentru risc și revoluție - și asta le transformă în jucători politici, nu doar financiari.
👉 Timothy Snyder dezvoltă cinci scenarii prin care am putea să ne explicăm motivația din spatele afirmațiilor lui Donald Trump care vizează „anexarea” unor teritorii, precum Groenlanda.
Am ales punctul cel mai frisonant din scenariile lui, cel referitor la Elon Musk. Snyder arată că oricum le-am lua, afirmațiile lui Trump și interferența lui Musk în politica altor state, UK sau Germania, de pildă - sunt replici ale imperialismul promovat de dictatori precum Xi Jinping sau Vladimir Putin. Și nu știm, în acest moment, care din cei doi - Musk sau Trump - are, cu adevărat, mai multă putere.
👉 France 24 deschide conversația despre războiul declarat Uniunii Europene, pe componenta de siguranță digitală, de către „titanii tech” - Elon Musk și Mark Zuckerberg.
Analiștii spun că președintele ales și cei doi giganți tehnologici au format un trio extrem de puternic – și potențial foarte periculos – care urmărește să demonteze regulile digitale ale UE și valorile democratice pe care acestea au fost construite.