Ce am învățat în 4 ani de Misreport

Bună dimineața, 

Misreport împlinește astăzi 200 de ediții - adică patru ani de apariție continuă :) E un prilej bun să vă mulțumim că ați rămas alături de noi în încercarea de a înțelege mai bine realitatea în care trăim. Cu ocazia asta, am pregătit o ediție specială în care am adunat câteva din lecțiile și procedurile de lucru pe care le-am învățat în acești patru ani. 

Ne-am lansat deodată cu lockdown-ul, în pandemie, și atunci a fost, de fapt, prima dată când am experimentat efectele a ceea ce aveam să numim „infodemie” - adică inundarea spațiului public cu falsuri, dezinformare, ipoteze conspiraționiste și clickbait în cantități care au suprimat, de multe ori, informația corectă și verificată. 

Pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, războiul declanșat de Kremlin marcând un nou moment în care ne-am confruntat cu valuri de dezinformare. Atacurile Hamas asupra Israelului și războiul declanșat de acestea au devenit rapid noi surse de dezinformare. 

Unul din efectele acestei dezinformări e dezumanizarea publicului - devenim tot mai insensibili la moartea altor oameni, mai ales dacă o vedem tot mai des pe rețele sociale, în contexte false. Alt efect e răspândirea fricii - devenim sceptici față de orice informație, față de autoritățile publice, față de alte categorii sociale.

Și anul acesta ne pregătim de patru runde de alegeri.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va implementa transpunerea, în România, a reglementărilor europene în ceea ce privește dezinformarea, informarea greșită și publicitatea politică pe platformele sociale. Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, susține și că vom avea „instrumente de limitare a distribuţiei de fake news în online sau a imaginilor generate de inteligenţa artificială”. 

Nu e clar la ce fel de instrumente se referă Ivan - și nici cum vom avea control asupra lor noi, cetățenii. (Agerpres)

Ceea ce e îngrijorător - pentru că nu vrem ca politicienii sau instituții numite politic să decidă corectitudinea sau valoarea de adevăr a informațiilor publicate de jurnaliști, de exemplu. La fel cum nu ne dorim ca această selecție/verificare să fie automatizată - adică decizia unui algoritm. Pentru că ambele ipoteze deschid larg poarta către cenzură și chiar hărțuire.

Spun asta pentru că am descoperit în ultimii ani că este cel puțin lipsit de utilitate să așteptăm soluții de combatere a dezinformării din zona politică sau cea a executivului. În primul rând, pentru că așa cum am arătat în mai multe analize și investigații, politicienii sunt unii din principalii beneficiari ai acestui fenomen. Este, dacă vreți, un model de business (pe care l-am descris, de pildă, AICI, AICI sau AICI).

În plus, politicienii au descoperit și gustul dulce al lăudătorilor automatizați, așa cum am arătat în aprilie, anul trecut, când am descris o întreagă rețea de pagini care nu păreau să reprezinte persoane reale și urmau același tipar. Mai precis, postau doar comentarii laudative pe pagina fostului premier Nicolae Ciucă. (Misreport/Ciucăboții. Armata online care îi cântă ode premierului pe trei rețele sociale)

Dar Nicolae Ciucă nu este singurul beneficiar - ministrul Educației, Ligia Deca, a fost și ea lăudată de peste 50 de conturi false, descoperite de Factual. Laudele au venit exact după ce am aflat rezultatele României la testele PISA pentru 2022 - la care ne-am clasat sub media recomandată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

De-a lungul timpului, am remarcat mai multe voci din administrația centrală și locală care fie au încercat să minimalizeze efectele acestui fenomen, fie au susținut că nu avem soluții de combatere a dezinformării. Am demonstrat că soluțiile există :) (Misreport/Ediția #141)

Dacă mai aveați nevoie de vreun argument, e suficient să vedeți cum vrem să combatem utilizarea videourilor sintetice generate cu ajutorul tehnologiei AI: cu un proiect de lege care, în forma inițială, folosea termenul „deepfack” în loc de deepfake. (Misreport/Ediția #155)

Este la fel de lipsit de utilitate să așteptăm soluții salvatoare de la marile platforme tehnologice. Jurnalista filipineză Maria Ressa descrie poate cel mai just amenințarea la adresa democrației pe care o aduce ascensiunea rețelelor sociale, în cartea ei Cum să înfrunți un dictator, tradusă în limba română de jurnalista Mona Dîrțu și lansată săptămâna trecută la București. 

Laureată a premiului Nobel în 2021, Ressa compară dezinformarea cu o formă de terorism și descrie mecanismele prin care rețelele sociale favorizează răspândirea falsurilor în detrimentul informațiilor corecte. În plus, tot rețelele sociale sunt spații în care boții și trolii ne creează false percepții despre realitate, amplificând minciuni pentru a influența publicul. 

Tot rețelele sociale permit - și nu prea combat - radicalizarea utilizatorilor, discursul instigator la ură și campaniile care au drept țintă hărțuirea jurnaliștilor. Am descris una din ele în Misreport anul trecut - când Emilia Șercan, jurnalistă de investigații, a fost denigrată prin intermediul unor anunțuri publicitare plătite către Facebook, pentru a atinge un public cât mai larg. (Misreport/Ediția #145)

Dar dezinformarea produce și beneficii economice: în ultimele luni, am fost martorii unei campanii imense de manipulat utilizatorii cu ajutorul deepfakes. Poate că deja aveți părinți sau cunoscuți care au crezut că se vor îmbogăți cu investiții minime în companii precum Hidroelectrica sau Romgaz, așa cum promit primele reclame înșelătoare identificate de noi în România (YouTube/Misreport) care folosesc tehnologia deepfake într-un mod credibil, utilizând tehnicile de clonare de voce și lip syncing (buzele se sincronizează cu vocea). (Misreport/Ediția #182)

Asta înseamnă că nu avem nicio soluție?

Ba da. 

Iată câteva reguli tehnice prin care putem, fiecare dintre noi, să nu contribuim la amplificarea falsurilor, fricii și furiei pe rețelele sociale:(Misreport/Ediția #82)

🚩 Rețelele sociale nu sunt ziare, iar titlurile cu link nu sunt știri.

Te rugăm să citești mai mult decât titlul unei posibile știri postate pe rețelele sociale și să verifici dacă informația pe care o afli mai apare în acea formă și în alte publicații. Un search pe Google te poate ajuta să verifici asta.

🚩 Materialele jurnalistice care respectă deontologia profesională conțin citate - adică atribuie informația surselor - și sunt semnate cu nume ale unor persoane reale, nu cu „Admin” sau numele publicației pe care o citești.

Te rugăm să cauți în articolele pe care le citești declarații citate și numele celor care și le asumă. Te rugăm să verifici dacă materialele sunt semnate de oameni reali.

🚩 Redacțiile care respectă deontologia profesională sunt transparente: au o casetă redacțională pe site, în care vei găsi numele jurnaliștilor și al redactorului-șef.

Te rugăm să verifici dacă site-ul pe care ai ajuns respectă regula transparenței.

🚩 E okay să fii grammar nazi, de data asta.

Te rugăm să urmărești dacă textul pe care îl citești respectă normele minime ale gramaticii. În general, site-urile care propagă falsuri sau dezinformare sunt foarte puțin atente la redactarea textului.

🚩 Atenție la emoții și diferența dintre opinii și fapte.

În general, jurnaliștii care își respectă meseria vor să te informeze corect și să-ți ofere un context pentru informație. Dacă simți că articolul pe care îl citești îți creează emoții puternice - furie sau frică - te rugăm să evaluezi dacă acesta răspunde la câteva întrebări simple: cine a spus asta? Unde a spus? Când a spus? În ce context a fost făcută această afirmație? Vorbim de un fapt — adică o afirmație susținută de dovezi factuale — sau de o opinie?

🛑 Nu da mai departe.

Dacă observi că articolul pe care îl citești nu respectă cel puțin două din criteriile de mai sus, te rugăm să te gândești serios ce efect ar putea avea asupra prietenilor tăi.

---

Am mai învățat, în acești patru ani, că există strategii care funcționează în combaterea dezinformării, dar și gesturi care ajută promotorii acesteia. Ca jurnalist, am înțeles în primul rând că este esențial să pricep cum gândește publicul pentru care dezinformarea funcționează. Și de ce. 

De fiecare dată când documentăm dezinformarea online, cântărim foarte serios interesul public. E visul de aur al oricărui autor de dezinformări să-și vadă falsurile în mainstream-ul media. De ce? Pentru că reacțiile oficiale oferă legitimitate falsului. Promotorii dezinformării se vor întoarce la publicul lor cu ceea ce vor numi „noi dovezi” că există o fărâmă de adevăr în ceea ce susțin. 

De pildă, poate nu mai țineți minte, dar în plină pandemie, RTV a lansat povestea cu „spitalele care plătesc aparținătorii să își declare decedații ca fiind pacienți COVID”. (PressOne) 

A fost o perioadă în care toți susținătorii acestei presupuse informații, pentru care nu a existat niciodată o sursă autentică sau dovezi, solicitau Parchetelor să ancheteze afirmațiile lor. Acum, imaginați-vă că oricare ar fi fost răspunsul, el ar fi fost instrumentat pentru publicul captiv în dezinformare, în scopul amplificării acesteia. 

Am mai învățat să nu încercăm să verificăm firul logic: de multe ori, el nu există. Suntem atenți, în schimb, la cuvintele cheie: adică cele care sunt repetate cel mai des în montajele cu pretenții de știri sau informații noi. Pentru că, de fapt, pentru autorii dezinformării e relevant să repete cât mai des aceste cuvinte cheie, pentru a le asocia cu personaje sau situații.  

De fiecare dată când intuim că avem în față un montaj dezinformativ sau o nouă tactică, începem prin a face capturi de ecran (printscreens) — de multe ori, detalii semnificative dispar imediat din spațiul virtual, odată ce scopul campaniei a fost atins. 

A fost, de asemenea, esențial pentru noi să înțelegem că platformele sociale nu funcționează ca o oglindă a societății — cum poate ne imaginăm — ci ca un amplificator pentru diverse voci și narațiuni. Și ceea ce alege să amplifice un algoritm pe care nu îl cunoaștem nu este și nu reflectă opinia publică majoritară.

În fine, după patru ani de Misreport, suntem la fel de curioși să descoperim metodele prin care publicul este manipulat. Și credem că cel mai bun lucru pe care putem să-l facem în situații de criză, când suntem asaltați de informații despre care nu știm sigur că sunt adevărate, e să ne exersăm discernământul și umanitatea, deopotrivă 🙂

Vă mulțumim pentru că ați rămas în comunitatea Misreport în acești ani. Ne revedem marțea viitoare, când revenim la formatul clasic al newsletter-ului. 

Codruța Simina & Ovidiu Mihalcea